În ultimii ani, „ultimul kilometru” s-a transformat în marele examen al comerțului online: clienții vor livrare rapidă, ieftină și previzibilă, iar orașele nu mai suportă încă un val de furgonete. Printre soluțiile aflate în avangardă, livrarea cu drone a trecut deja de la concept spectaculos la operațiuni reale în Europa și la noi în țară — deocamdată, în principal în domeniul medical, dar cu un potențial evident pentru colete ușoare și rute peri-urbane.
De unde plecăm: primele operațiuni comerciale cu drone în România
Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat concret pe teren, România a făcut primul pas acolo unde drona aduce cea mai mare valoare: în logistica medicală. În noiembrie 2023, MedLife a anunțat, împreună cu Skyy Network, o rețea de transport aerian al probelor biologice pe distanțe medii și lungi. Ruta pilot din Bihor — un circuit de circa 120 km între localități satelit și Oradea — a tăiat timpii de tranzit cu până la 50% și a permis rezultate în aceeași zi. Vara următoare, același parteneriat a dus probe prelevate la festivalul Electric Castle direct la laborator cu drone Eiger, cu rezultatele întoarse în aplicație în aceeași zi. În practică: aceeași tehnologie care ar putea fi utilizată mâine pentru livrarea coletelor a demonstrat deja astăzi că poate susține servicii critice.
În plan mai larg, România se aliniază unei mișcări europene accelerate. Amazon a efectuat primele zboruri de test pentru livrări cu drone în Italia în decembrie 2024, cu drona MK30 (capacitate ~2,3 kg), iar lansarea comercială e planificată în 2025 — un semnal că reglementarea și ecosistemul tehnic european au intrat în faza de „operațional”. Pentru piața locală, astfel de precedente contează: demonstrează că lanțurile de aprobare, procedurile de siguranță și standardele tehnice sunt deja funcționale în UE.
Reguli noi, cer liber: cadrul european care permite livrarea cu drone
Cheia integrării dronelor în logistica de zi cu zi este reglementarea. În UE, două acte au format coloana vertebrală:
- Regulamentul (UE) 2019/947 definește categoriile de operare („open”, „specific”, „certified”) și stabilește proceduri pentru autorizare, competențe și evaluarea riscurilor. Din 2024, standardele europene STS-01 (VLOS peste zonă controlată, în mediu populat) și STS-02 (BVLOS cu observatori, în mediu puțin populat, până la 2 km de pilot) scurtează drumul către operațiuni recurente: în loc de un dosar complet SORA, operatorii pot depune o declarație dacă respectă condițiile STS cu platforme C5/C6. Pentru livrări locale, STS-02 e adesea rampa de lansare.
- Regulamentul (UE) 2021/664 (U-space) introduce conceptul de „spațiu U-space” și serviciile digitale obligatorii pentru operarea la scară: identificare, management de trafic (UTM), „deconfliction” strategic și tactică. Regimul este aplicabil în UE din 26 ianuarie 2023; statele pot declara zone U-space și desemna furnizori de servicii. România a început integrarea prin ROMATSA, care publică zonele geografice UAS și condițiile de zbor — exact infrastructura informațională fără de care livrările de colete nu pot deveni rutină.
Pe lângă acestea, identificarea la distanță (Remote ID) a devenit obligatorie din 1 ianuarie 2024 pentru toate dronele cu marcaj de clasă (C1–C3) în „open” și pentru toate operațiunile din „specific”. Practic, fiecare dronă transmite un „număr de înmatriculare” digital și poziția, ceea ce simplifică supravegherea și cercetarea incidentelor. Pentru operatorii logistici, este o condiție de intrare în joc.
În România, Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR) derulează registrul de operatori UAS, iar ROMATSA publică zonele și contactele operaționale (de la turnurile de control la emailuri dedicate) pentru zboruri până la 120 m AGL, un detaliu administrativ, dar esențial când vrei să scalezi zilnic sute de rotații.
Siguranță și percepție publică: o maturizare accelerată
Orice discuție despre drone într-o țară de frontieră NATO nu poate ignora contextul de securitate. În februarie 2025, Parlamentul a adoptat o lege care permite armatei să neutralizeze dronele care pătrund ilegal în spațiul aerian românesc. În concluzie: reglementările civile devin mai clare, dar și mai stricte; operatorii comerciali trebuie să fie perfect „vizibili” și să respecte normele, tocmai pentru a se putea face distincția între zborurile autorizate și amenințări.
În același timp, exact aceste măsuri — Remote ID, U-space, zone geografice — cresc încrederea publicului. O dronă care livrează o cutie de vitamine lângă Bacău și o dronă militară la graniță sunt două lumi diferite, iar arhitectura europeană este concepută pentru a le separa în mod clar.
De ce livrarea cu drone are sens economic (și unde)
Modelul de business are două fațete:
- „Middle-mile”: platforme de tip cargo care leagă micro-huburi pe 50–300 km. În Europa, operatori specializați dezvoltă rețele și drone de marfă dedicate (de tip aripă fixă sau hibrid), tocmai pentru a scurta timpii dintre centrele logistice regionale și orașele mai mici. E pasul care deblochează „same-day” pentru localități care astăzi primesc colete a doua zi.
- „Last-mile”: multirotoare electrice care ridică 1–3 kg și acoperă 6–15 km per tură, cu coborâre cu troliul sau în zone de aterizare desemnate. Testele din UE (ex. Italia) arată că această nișă funcționează deja în perimetre controlate, cu ferestre meteo și operaționale clar definite. Pentru România, particularitatea este rețeaua densă de lockere: dacă transformi un easybox într-o „zonă controlată” de predare ridicare, scazi dramatic riscul de supra-zbor peste persoane neimplicate și simplifici livrarea.
Dincolo de tehnologie, matematica este convingătoare în anumite scenarii: drum rural prost între două localități la 25–40 km, valoarea timpului scăzut pentru un curier, trafic urban blocat la ore de vârf. În astfel de cazuri, costul per livrare cu drona poate coborî sub cel al unei furgonete, mai ales dacă operatorul gestionează flotă, încărcare automată și un plan de zbor repetitiv (STS/SORA) pe aceleași coridoare.
Cum ar arăta „ziua 1” pentru colete în România
Bun, dar când ar putea cineva din Iași sau Oradea să primească o cutie de medicamente la ușă… din aer? Dacă ne uităm la regulile și la infrastructura disponibile astăzi, scenariul realist este incremental:
Faza 1: rural-periurban, medical și colete ușoare (2025–2026). Actorii care deja zboară probe medicale își extind rețelele: mai multe coridoare BVLOS STS-02 în medii slab populate, drop-off în perimetre controlate (puncte de recoltare, dispensare, farmacii, lockere la marginea localităților). Avantajul e dublu: impact mare (timp/urgență) și risc scăzut (puține persoane sub traiectorie).
Faza 2: „locker-to-locker” în zone metropolitane (2026–2028). Rețelele urbane de lockere devin noduri U-space locale; ROMATSA publică zone geografice dedicate, iar operatorii introduc proceduri standard de blocare a accesului pe timpul coborârii (perimetru controlat). Coletele ușoare (documente, accesorii, produse farmaceutice fără lanț frigorific) sunt primele candidate.
Faza 3: livrare punctuală către adrese (2028–2030). Transport cu troliu în curți sau pe platforme aprobate, în intervalele de timp rezervate, cu confirmare digitală a livrării (de tip „proof of delivery”, inclusiv soluții de certificare pe care le testează deja proiecte europene). Aici, condițiile meteo, densitatea urbană și acceptanța publică vor dicta ritmul.
Barierele care rămân — și cum pot fi depășite
Vremea. Dronele last-mile sunt sensibile la vânt și ploaie; fereastra operațională se extinde constant, dar nu va fi niciodată 100%. Asta înseamnă plan B (curier clasic) și sisteme de predicție meteo integrate în planul de zbor.
Infrastructura digitală (U-space). Pentru volum, aveți nevoie de planificare automatizată, eliminarea conflictelor și geofencing dinamic. Regulile există, iar EASA a publicat ghidaj complet; mingea se află la autorități și furnizorii de servicii pentru declararea efectivă a zonelor U-space și interoperabilitatea cu ROMATSA.
Procesele de autorizare. Chiar și cu STS, nu toate operațiunile intră „la cheie”. Rutele complexe urbane au nevoie de SORA și de dialog constant cu AACR/ROMATSA. Partea bună: România are deja platformă publică pentru zone UAS și contacte operaționale, ceea ce scurtează ciclurile.
Acceptanța socială. Zgomotul, confidențialitatea, siguranța sunt întrebări legitime. Remote ID, transparența rutelor și predarea în perimetre controlate reduc fricțiunea. Experiențele pozitive (de ex., rezultate medicale mai rapide) au un efect de „îmblânzire” a percepției publice.
Securitatea aeriană. În contextul regional, separarea strictă între zborurile civile autorizate și cele neautorizate este crucială. Noile instrumente legale și tehnice din România merg exact în această direcție.
De ce România are o șansă bună să sară direct la „generatia 2” de livrări
Spre deosebire de piețele care au investit masiv în depozite urbane și flote dense de furgonete, România are încă spațiu de proiectare. Trei atuuri contează:
- Rețele de lockere în expansiune. Densitatea punctelor de colectare (ex. easybox) crește rapid și oferă „noduri” naturale pentru drone: sunt fixe, securizate și pot fi integrate tehnic ca zone controlate pentru predare. Un scenariu locker-to-locker are un risc aerian mult mai mic decât livrarea „la ușă”.
- Precedente locale solide. Cu operațiuni medicale deja active și rute „de navetă” validate, trecerea la colete ușoare pe coridoare similare (rural-periurban) e mult mai simplă decât pornirea de la zero.
- Cadru european „pro-scală”. STS-01/02, U-space și Remote ID formează un pachet coerent. Nu mai vorbim de derogări ad-hoc, ci de proceduri standardizate, replicabile în mai multe județe.
Ce ar trebui să facă acum industria locală
Curierii și marketplace-urile pot începe cu pilote operaționale pe rute repetitive: depozit local → locker periurban; farmacie centrală → puncte rurale. Aceste rute pot intra în STS-02, cu observatori la sol și perimetre de predare controlate, în așteptarea unor zone U-space dedicate. „Proof of delivery” trebuie gândit de la început (lockere cu senzori, coduri unice, înregistrare criptografică a momentului coborârii).
Retailerii pot integra drona ca opțiune „green & fast” pentru colete sub 2 kg, în raioanele cu trafic dificil sau în sate lipite de orașe. În paralel, investițiile în ambalaje ușoare și standardizate (rezistente la coborârea pe troliu) fac diferența între o demonstrație cool și o operațiune profitabilă zi de zi.
Autoritățile au de făcut pași clari: declararea de zone U-space „de parcurs” în jurul marilor orașe (coridoare către lockere periferice), ghiduri operaționale pentru operatori (checklisturi publice pentru STS/SORA), integrarea PIB-urilor și NOTAM-urilor într-un tabel operațional accesibil publicului.
Universitățile/cluster-ele pot livra partea de R&D aplicat: algoritmi de rutare în medii urbane, atenuare de zgomot, verificare „sense-and-avoid” în trafic mixt (drone, elicoptere SMURD). Standardizarea locală în jurul unei platforme comune (de ex., aceeași interfață pentru rezervarea sloturilor U-space) reduce costurile pentru toți.
Întrebarea care contează: când vom primi „coletul din cer”?
Răspunsul onest: înainte în rural și periurban, apoi în oraș. În 2025–2026, e realist să vedem rețele pilot extinse pentru colete ușoare, pe coridoare deja utilizate medical; în 2026–2028, locker-to-locker în zone metropolitane; după 2028, livrare punctuală la adrese, în ferestre de timp și sub reguli stricte. Ceea ce părea SF acum cinci ani e, tehnic și legal, posibil astăzi — iar Europa a început deja să îl practice.
Livrarea cu drone în România nu mai este un „dacă”, ci un „cum” și „unde mai repede”. Avem exemple operaționale locale (medical), reguli europene clare (STS, U-space, Remote ID), infrastructură informațională publică (zone UAS ROMATSA) și o rețea de lockere care poate deveni, practic, pista noastră de decolare logistică. Următorii pași nu țin de gadgeturi, ci de disciplină operațională: rute repetabile, puncte de predare sigure, proceduri standard și integrare cu sistemul aeronautic. Odată ce aceste componente vor fi instalate, „”coletul din cer” va coborî mai întâi la periferia orașului, iar apoi, la momentul potrivit, va ajunge la ușa dumneavoastră.