În ultimii ani, livrarea de colete a intrat într-o fază de transformare accelerată. Creșterea comerțului online a împins în sus volumele, iar orașele – deja aglomerate – resimt direct costul în trafic, zgomot și poluare. „Ultimul kilometru”, adică segmentul dintre depozit și destinatar, concentrează astăzi deciziile care fac diferența între un model sustenabil și unul costisitor, lent și greu de scalat. Iar presiunea nu vine doar din partea clienților: noile reguli europene în domeniul ambalajelor și carbonului vor scumpi livrarea cu combustibili fosili și vor obliga companiile să-și măsoare și să-și reducă amprenta de carbon în mod transparent.
De ce contează „ultimul kilometru”
Ultimul kilometru este partea cea mai intensă în emisii a procesului de livrare: densitate scăzută a opririlor, străzi aglomerate, termene limită strânse și o rată semnificativă de livrări eșuate, care impun repetarea încercărilor. Studiile academice și rapoartele din industrie arată că între 1 din 10 și chiar mai mult dintre primele încercări pot eșua, iar livrările ratate și retururile pot ajunge să genereze un sfert din kilometrii parcurși de flote – adică emisii irosite și costuri în lanț.
Pe de altă parte, electrificarea logisticii urbane avansează: în 2023, vehiculele electrice au ajuns la 7,7% din înmatriculările noi de dube (LCV) în UE, semn că piața începe să se miște, chiar dacă infrastructura și costurile încă frânează ritmul.
Presiunea reglementărilor: costul carbonului și regulile pentru ambalaje
Din 2027, UE pornește ETS2 – piața de carbon pentru combustibilii folosiți în transport rutier și clădiri. Pe scurt, furnizorii de combustibili vor cumpăra certificate pentru emisii și, inevitabil, vor transfera costul în prețul motorinei și benzinei. Analizele independente estimează un plus de circa 0,14 €/l la motorină la începutul schemei, cu posibilitatea de creștere în anii următori. Pentru curieri și retaileri, asta înseamnă că rutele ineficiente și re-livrările devin nu doar „urâte” în raportările ESG, ci și scumpe.
Tot din 2025 a intrat în vigoare noul regulament european privind ambalajele (PPWR), care impune reduceri ale deșeurilor de ambalaje (−5% până în 2030, −10% până în 2035, −15% până în 2040), obligativitatea conținutului reciclat pentru anumite tipuri de ambalaje și, foarte important pentru e-commerce, limitarea „spațiului gol” la 50% în coletele B2C. Ambalajele supradimensionate nu vor mai fi doar o risipă vizibilă, ci și o neconformitate sancționabilă.
Schimbarea modelului de livrare: lockere și puncte de colectare
Cea mai rapidă pârghie pentru decarbonizarea livrării B2C este trecerea masivă la modele „out-of-home” (OOH) – lockere și puncte de colectare. Densitatea ridicată a ridicărilor într-un singur punct permite curierului să reducă kilometrii, timp pierdut la adresă și livrările eșuate. Datele publicate de operatori arată ordine de mărime greu de ignorat: livrarea la locker poate emite în medie sub jumătate din CO₂ per colet față de livrarea la domiciliu (de exemplu 0,144 kg vs. 0,497 kg CO₂/colet în metodologia unui mare operator european), diferență explicată de rutele scurtate și rata aproape nulă a livrărilor ratate.
Europa Centrală și de Est oferă deja un laborator la scară: rețelele de lockere s-au extins accelerat, cu zeci de mii de automate instalate. În România, rețeaua de lockere a depășit 4.900 de unități la final de 2024 și continuă să crească, iar în regiuni există operatori care au ajuns la aproape 50.000 de automate în exploatare pe mai multe piețe. Cu cât rețeaua este mai densă, cu atât ruta medie scade, iar emisiile pe colet coboară.
Ce poți face practic: pune implicit opțiunea OOH la checkout, explică de ce e „opțiunea cea mai verde” și lasă livrarea la domiciliu ca variantă secundară. Studii recente arată că simpla prezentare a impactului de mediu în ecranul de plată crește semnificativ probabilitatea ca oamenii să aleagă opțiuni mai sustenabile sau ferestre de livrare mai lente.
Electrificare inteligentă și micromobilitate
Reducerea kilometrilor este crucială, dar contează la fel de mult cum sunt parcurși. Dubele electrice încep să prindă tracțiune în UE, iar cargo-bike-urile electrice devin soluția preferată pe tronsoanele scurte în zone dense, unde o bicicletă de marfă „taie” din timp, găsește mai ușor loc de oprire și evită blocajele de trafic. Rapoarte globale privind decarbonizarea ultimului kilometru și analize de caz din marile orașe europene arată că micromobilitatea poate reduce nu doar CO₂, ci și congestionarea străzilor, în timp ce îmbunătățește punctualitatea.
La scară mare, optimizarea digitală a traseelor produce economii de combustibil măsurabile. Un exemplu bine documentat: sistemele de rutare în timp real pot tăia zeci de milioane de mile parcurse anual; într-un caz de referință, reducerea medie a fost de 10–14 mile per șofer pe zi după trecerea la algoritmi dinamici, cu beneficii directe în carburant și CO₂. Morala: „cel mai verde kilometru este cel neparcurs”.
Ce poți face practic: prioritizează electrificarea pe rutele cu densitate mare de colete și distanțe scurte (unde autonomia nu este o problemă), introdu hub-uri de proximitate din care să plece cargo-bike-uri pentru „ultimul sfert de kilometru” și rulează pilotări de rutare dinamică în orașele mari. În paralel, integrează la checkout „sloturi verzi” (ferestre orare în care mașina oricum trece prin zonă), marcate clar ca opțiuni cu impact minim. Pentru mulți clienți, transparența asupra amprentei la alegerea ferestrei de livrare e un factor suficient pentru a accepta o zi în plus.
Micro-huburi urbane și consolidare: mai puține opriri, mai multă predictibilitate
O cauză majoră a emisiilor este dispersia geografică a adreselor într-o zi dată. Soluția sunt micro-huburile din interiorul orașelor, alimentate cu vehicule de linie (ideal, electrice sau pe combustibili cu emisii scăzute) și deservite local cu cargo-bike-uri și dube mici. Modelele cu micro-huburi scurtează distanțele „la ușă”, reduc timpii de staționare și cresc rata de livrări reușite din prima. În orașele care introduc zone cu emisii reduse (LEZ), precum planurile anunțate la București pentru restricționarea graduală a vehiculelor poluante, aceste aranjamente devin chiar necesare pentru a menține timpii de livrare rezonabili fără a plăti viniete sau amenzi.
Ce poți face practic: mută pick-ing-ul „la oraș” pentru top-SKU-uri, astfel încât să reduci kilometrii dintre stoc și clienți; marchează pe hartă zonele cu cerere recurentă și planifică zile dedicate de „livrare consolidată” pe district, explicând la checkout beneficiul de mediu al acestor ferestre. O parte dintre clienți vor alege oricum „ziua verde” dacă știu că astfel se taie din CO₂ al comenzii lor.
Cum reduci livrările eșuate (și emisiile care vin la pachet)
Orice livrare ratată înseamnă kilometri în plus. Trei elemente sunt decisive:
- OOH ca fallback: dacă nu ești acasă, coletul trece automat la un locker sau punct de colectare din apropiere. Acest lucru „elimină” majoritatea încercărilor de livrare repetate.
- Date corecte de adresă și comunicare în timp real: o parte semnificativă a problemelor pornește de la adrese incomplete ori erori de geolocalizare. Investiția în validarea adreselor și tracking proactiv reduce re-livrările și plimbatul coletelor prin oraș.
- Sloturi orare realiste: ferestrele prea strânse cresc șansa de „nimeni nu este acasă”. Ajustarea ferestrelor la densitatea zonei și folosirea notificărilor dinamice ridică rata „first attempt success”. În Europa, monitorizările din industrie indică o scădere a livrărilor reușite la prima încercare în perioade aglomerate – încă un motiv să treci clienții pe OOH sau pe ferestre „flex”.
Ambalajul: mai puțin aer, mai puțin plastic, mai multă conformitate
În e-commerce, aerul transportat în cutii e o sursă inutilă de emisii. PPWR impune din 2025 un plafon de 50% spațiu gol în coletele B2C – ceea ce împinge companiile să adopte right-sizing (dimensionare automată) și materiale cu conținut reciclat. În practică, asta înseamnă trecerea de la cutii „universale” la o suită de cutii calibrate pe categorii, plicuri curbside-recyclable pentru articole textile, protecții din hârtie în loc de spumă și interzicerea supradimensionării cronice. Beneficiile se văd imediat: mai multe colete în aceeași dubă, mai puține curse, mai puține reclamații pe produse șifonate sau sparte.
Reutilizabilele în e-commerce rămân un subiect unde „diavolul stă în detalii”: ambalajele returnabile sunt, în general, mai „verzi/eco” abia după un anumit număr de cicluri, iar logistica returului poate dilua beneficiul dacă distanțele sunt mari. Lecția pragmatică pentru 2025 este să testezi pe categorii ușoare și pe rute scurte, nu să sari direct la înlocuirea totală a cutiilor de unică folosință. (În paralel, urmărește etapele de intrare în vigoare ale PPWR pe tipuri de ambalaj, ca să fii conform cu calendarul.)
Retururile: elefantul din cameră
Fiecare retur înseamnă încă o deplasare, încă un ambalaj, încă o operațiune de sortare – și uneori marfă care nu mai poate fi vândută ca „nouă”. În Europa, categoriile cu retururi ridicate (moda, încălțăminte) pot atinge rate de 20–40%, cu variații mari pe țări; pentru un retailer, reducerea cu câteva puncte procentuale are un efect disproporționat asupra emisiilor. Ce funcționează: ghiduri de mărimi mai bune, fotografii și descrieri oneste, probarea virtuală, dar și consolidarea locală a retururilor (colectare și triere în țara de destinație, nu expedierea înapoi peste granițe pentru fiecare articol în parte).
Ce poți face practic: oferă retur la punct de colectare/locker ca opțiune standard, cu bonificare simbolică față de curierul „de acasă”, și încurajează „returnless refund” pentru bunuri cu valoare mică, unde costul și amprenta transportului depășesc beneficiul. În paralel, urmărește la nivel de produs „rata de retur din motive de potrivire” și ajustează sortimentul sau fișa de produs acolo unde vezi vârfuri anormale.
Cum îi convingi pe clienți să aleagă opțiunile „verzi/eco”
O schimbare de prezentare în checkout poate muta masiv opțiunile. Cercetările arată că explicarea clară a diferenței de amprentă de carbon între opțiuni și folosirea unor analogii ușor de înțeles (de exemplu, „echivalentul în arbori”) îi determină pe mulți clienți să accepte livrarea mai lentă sau ridicarea din puncte OOH. Un studiu academic recent a testat tocmai asta: informarea despre impactul de mediu a crescut probabilitatea de a alege ferestre mai lungi; un altul a constatat că jumătate dintre clienți ar aștepta mai mult chiar și fără stimulente, iar proporția urcă la peste 70% cu un mic avantaj economic.
În experimentări reale, schimbarea opțiunii implicite spre livrare la punct de colectare s-a dovedit de câteva ori mai eficientă decât simpla informare; important este să păstrezi, desigur, opțiunea de a renunța la livrarea la domiciliu.
Măsoară ceea ce vrei să reduci: standarde pentru CO₂ per colet
Fără o metodă comună de calcul, comparațiile devin arbitrarii. Din 2023, ISO 14083 oferă o metodologie standard pentru cuantificarea și raportarea emisiilor din operațiunile de transport, iar pentru serviciile de coletărie există EN 17837, care permite alocarea emisiilor până la nivel de colet. Adopția acestor standarde înseamnă că poți raporta „CO₂ pe colet” pe rute, orașe, flote și poți seta ținte pe care echipele chiar le pot urmări. În plus, datele standardizate îți permit să afișezi la checkout amprenta estimată a fiecărei opțiuni de livrare – adică exact informația de care au nevoie clienții, astfel încât să poată alege în mod responsabil.
România: un context care se schimbă rapid
Bucureștiul și alte orașe discută introducerea sau extinderea zonelor cu emisii scăzute, iar autoritățile estimează reduceri notabile de CO₂ prin descurajarea vehiculelor foarte poluante în centru. În paralel, rețelele de lockere s-au extins exponențial, schimbând obiceiurile de ridicare și reducând dependența de livrare la domiciliu. Pentru retaileri și curieri, asta e o oportunitate: trecerea volumelor către OOH, electrificarea flotei pe rute urbane și integrarea sloturilor „verzi” la checkout nu sunt doar gesturi de PR, ci răspund unei realități de reglementare și cost care vine oricum.
O foaie de parcurs în 12 luni
Luna 1–2: stabilește linia de bază (CO₂/colet) pe principalele orașe folosind ISO 14083 / EN 17837; identifică top-10 rute cu cea mai mare amprentă și cauzele (livrări eșuate, ferestre orare nealiniate, spațiu gol în ambalaje).
Luna 3–4: schimbă ordinea opțiunilor din checkout (OOH implicit), introduce mesaje de impact climatic și testează „sloturi verzi” cu ferestre mai largi. Monitorizează ratele de conversie și alegerea opțiunilor.
Luna 5–6: pilotează două micro-huburi urbane alimentate electric, cu distribuție locală pe cargo-bike, în zonele cu densitate mare. Leagă huburile de rețeaua de lockere.
Luna 7–9: rulează un program de right-sizing pentru ambalaje și treci la materiale cu conținut reciclat; verifică conformitatea PPWR și setările pentru „empty space”.
Luna 10–12: extinde electrificarea pe rutele cu densitate mare și implementează rutare dinamică la scară (ținte: −10 mile/șofer/zi vs. linia de bază). Publică transparent CO₂/colet pe oraș – vei observa că simpla vizibilitate îmbunătățește disciplina operațională.
Ecologia în livrare este, de fapt, eficiență operațională
Livrarea mai ecologică nu este un moft, ci un model de lucru mai eficient, mai ieftin pe termen mediu și aliniat cu regulile care vin. Trei principii conduc schimbarea: (1) scurtează distanțele prin OOH și micro-huburi, (2) schimbă combustibilul – electrifică și treci pe micromobilitate acolo unde densitatea o permite, (3) elimină risipa – din kilometri, din ambalaje și din retururi. Cu ETS2 care va scumpi combustibilii fosili și cu PPWR care pedepsește ambalajele ineficiente, companiile care optimizează acum vor culege dividende operaționale și vor evita corecții forțate mai târziu. Iar partea bună este că ceea ce reduce CO₂ tinde să reducă și costurile: rute mai scurte, mai puține opriri, colete mai compacte, mai puține re-livrări. În ultimul kilometru, sustenabilitatea și eficiența trag în aceeași direcție.